Salată grecească de cartofi

Această salată grecească de cartofi este de-a dreptul specială. Dintr-un singur bol poți să guști savorile unice ale Greciei. Ulei de măsline, brânza feta, caperele, măslinele kalamata, sucul de lămâie și verdețurile proaspete te duc cu gândul departe… departe într-un sătuc tradițional din Grecia.

Ce îmi place mult la această rețetă, este că se prepară rapid și nu necesită constant atenția mea.

reteta salata greceasca de cartofi

timp preparare: 10 min |  timp gătire: 20 min |  porții: 4

Ingrediente

1 kg cartofi
1 ceapă roșie
130 g brânză feta
80 g măsline kalamata
2 linguri de capere
2 căței de usturoi
50 ml ulei de măsline
sucul de la jumătate de lămâie
câte jumătate de legătură de pătrunjel și mărar
câteva frunze de mentă tocate mărunt
câte jumătate de linguriță de oregano și piper

Mod de preparare

  1. Am început prin a curăța și tăia cartofii în cubulețe. Dacă ai cumpărat cartofi mici, îi poți tăia pe jumătate.
  2. Într-o oală încăpătoare, am fiert cartofii la foc mare, timp de 20 de minute. Am acoperit oala și cu un capac pentru a fierbe mai repede.
  3. Între timp am pregătit într-un bol amestecul din: ulei de măsline, suc de lămâie, usturoi dat prin presă, oregano, piper și verdețurile tocate fin.
  4. M-am apucat să tai ceapa peștișori și mi-am pregătit restul ingredientelor să le am la îndemână.
  5. După ce cartofii au fiert, am scurs apa, i-am pus într-un castron și i-am lăsat 10 minute să se mai răcească.
  6. Am adăugat rând pe rând: ceapa tocată, măslinele, caperele și amestecul creat mai devreme.
  7. Am amestecat bine, cu grijă, să nu strivesc cartofii.
  8. La final am adăugat brânza feta tăiată cubulețe și uite așa am creat delicioasa salată grecească de cartofi.

Un deliciu culinar! Ador bucătăria grecească și mă bucur că și tu o adori și te bucuri de savoarea unică a preparatelor grecești.

Poftă bună!

Dacă și tu ai preparat această salată grecească de cartofi, îmi doresc să văd! Dă-mi tag pe Instagram @racopaz și hai să gătim sănătos împreună.

Bucură-te și tu alături de cei dragi, de cele mai delicioase preparate din bucătăria grecească! Eu ador:

  • Rețeta pentru sosul tzatziki cred că este cea mai cunoscută rețetă grecească. Eu am preparat o rețetă autentică, super simplă și delicioasă. Am dezvăluit două secrete simple ce te vor ajuta să prepari un tzatziki cremos și super aromat.
  • Chifteluțele din dovlecei șau dovleceii pane sunt nelipsiți din orice tavernă grecească. Se potrivesc perfect și cu sosul tzatziki și cu salata grecească de cartofi. Toate cele trei rețete le poți prepara cu o seară înainte de a merge la un picnic sau a organiza o masă festivă și tradițional grecească. Cei dragi se vor bucura și vor savura cele mai gustoase preparate.
  • Portokalopita, cel mai îndrăgit desert grecesc. Aroma siropului de portocale o să îți încânte toate simțurile. Este prăjitura perfectă pentru serile calde de vară, întrucât se potrivește perfect cu o cupă de înghețată… Un deliciu! Simte-te liber și asortează acest desert cu înghețata ta preferată!
    P.S. Eu ador să savurez portokalopita alături de o cupă de înghețată de vanilie, alteori de fistic… yummy!
  • Era cât pe ce să uit de superba rețetă de creveți saganaki. O rețetă simplă și rapid de preparat. O mâncare delicioasă ce îi va satisface și pe cei mai pretențioși gurmanzi.

De asemenea, dacă cunoști și alte rețete tradițional grecești, nu ezita te rog să îmi scri. Iubesc să învăț și să prepar rețete noi.

Distribuie pe rețelele sociale

Lasă un răspuns

Despre mine

Dragă cititorule, eu sunt Ruxandra și am creat acest blog din dorința de a găsi un echilibru în viața mea și de a te ajuta și pe tine să realizezi același lucru, prezentându-ți doar informațiile utile pe care le descopăr în călătoria mea.

Enjoy and Take YOUR Time to Find YOUR Balance!

Ruxandra 2
Descoperă
Rețete delicioase

Abonează-te la newsletter pentru a primi conținut relaxant și de calitate.