Risotto cremos cu legume

Pot să îți garantez că acest risotto cremos cu legume o să devină preferatul tău. Este atât de cremos, iar aroma legumelor te face să simți cu adevărat că mănânci o bunătate… că dai un plus de sănătatea corpului tău. Mă bucur enorm că pot să împărtășesc cu tine acestă rețetă.

Risotto cremos cu legume

timp preparare: 10 min  |  timp gătire: 40 min  |  porții: 4

Ingrediente

200 g orez Arborio / Carnaroli
1 zucchini
1 ardei kapia
1 morcov
1 ceapă
1 lingură cu vârf de mascarpone
3 linguri de parmezan ras
1 lingură suc de lămâie
50 ml ulei de măsline
800 ml apă
100 g baby spanac
o legătură de pătrunjel
câte jumătate linguriță de: piper, oregano, cimbru

Mod de preparare

  1. Am curățat ceapa și am tăiat-o în bucățele mici. Am pus-o la călit în ulei de măsline (într-o tigaie mare, încăpătoare) și între timp am curățat morcovul și dovlecelul și le-am dat pe răzătoarea cu ochiuri mari. Le-am adăugat peste ceapa călită și am amestecat ușor.
  2. Am curățat ardeiul kapia și l-am tăiat în bucățele mici, l-am pus și pe acesta în tigaie, am amestecau ușor și am lăsat la foc mic 5 minute.
  3. Am adăugat 100 ml de apă peste legumele călite și am amestecat ușor.
  4. Am adăugat orezul în tigaie împreună cu 400 ml de apă. Am lăsat la foc mic timp de 10 minute și am amestecat cu mișcări lente din când în când.
  5. Apoi am adăugat încă 300 ml de apă și am amestecat ușor. După încă 10 minute am pus peste compoziție mascarpone, parmezan, sucul de lămâie, spanacul și condimentele.
  6. Am amestecat ușor în compoziție până la omogenizare și am lăsat la foc mic înca 5 minute, timp în care am tocat mărunt pătrunjelul și l-am adugat peste risotto.
  7. Înainte să sting focul, am amestecat ușor și am acoperit tigaia cu un capac. L-am lăsat la odihnit 10 minute înainte de a-l servi.

Uite așa simplu am preparat cel mai cremos risotto și cu un gust senzațional. Mie mi-a încântat toate papilele gustative și m-a făcut să pun această rețetă în topul preferințelor. Este cu adevarat cel mai bun risotto cremos cu legume pe care l-am mâncat vreodată.

Poftă bună, alături de cei dragi! 🙂

Dacă și tu ai preparat acest risotto delicios, îmi doresc să văd! Dă-mi tag pe Instagram @racopaz și hai să gătim sănătos împreună.

P.S. Mai am o rețetă superbă pe care o ador și anume Risotto alla Milanese, acel risotto cremos cu parmezan și șofran. Un deliciu de pe meleagurile Italiei.

Distribuie pe rețelele sociale

Lasă un răspuns

Despre mine

Dragă cititorule, eu sunt Ruxandra și am creat acest blog din dorința de a găsi un echilibru în viața mea și de a te ajuta și pe tine să realizezi același lucru, prezentându-ți doar informațiile utile pe care le descopăr în călătoria mea.

Enjoy and Take YOUR Time to Find YOUR Balance!

Ruxandra 2
Descoperă
Rețete delicioase

Abonează-te la newsletter pentru a primi conținut relaxant și de calitate.