Pancakes

Îmi place mult să prepar această rețetă de pancakes de ziua îndrăgostițiolor. Mi se pare un dulce simplu de preparat iar faptul că este un desert ce poate fi foarte ușor personalizat cu diverse arome și texturi preferate îl face perfect pentru zile speciale. 

clatite americane reteta clasica

timp preparare: 5 min  |  timp gătire: 25 min  |  porții: 16 pancakes

Ingrediente

150 g făină
2 lingurițe praf de copt
1 lingură de zahăr (opțional)
1 pliculeț de zahăr vanilat
1 linguriță bicarbonat
1 praf de sare
2 ouă
240 ml lapte bătut
2 lingurițe esență de vanilie
20 g unt topit
o linguriță ulei pentru uns tigaia

Mod de preparare

  1. Pentru început am amestecat într-un bol toate ingredientele uscate și anume: făină, praf de copt, *zahăr (*opțional – eu nu am adăugat întrucât le-am servit cu sirop de arțar / nutella / ciocolată albă și nu am vrut să fie extra dulci), zahărul vanilat, bicarbonat și puțină sare.
  2. Într-un alt bol am amestecat ingredientele lichide: am bătut ouălele, am adăugat laptele bătut, esența de vanilie și untul topit. Am amestecat bine cu un tel până ce compoziția a devenit omogenă.
  3. Am adăugat ingredientele lichide peste cele solide și am amestecat ușor cu telul până ce aluatul a devenit omogen. Este necesar să nu amestecăm foarte mult compoziția, doar cât să se uniformizeze amestecul. Astfel evităm ca pancakes-urile să devină tari.
  4. Am pus o linguriță de ulei în tigaia încinsă (doar la prima clătită adaug lingurița de ulei) și am adăugat o lingură cu aluat.
  5. Când au apărut bule mici deasupra aluatului din tigaie, am întors clătita și am mai lăsat-o câteva secunde la foc mediu spre mic.
  6. Am continuat procesul până la terminarea aluatului și uite așa simplu și rapid am preparat aproximativ 16 pancakes.

Bucură-te alături de cei dragi de această rețetă de pancakes superbe 🙂

Sugestie servire: nutella + cocos / nutella + banane, zmeură, afine / ciocolată albă topită la bain marie + sirop de arțar + cocos + zmeură și afine

P.S. Dacă îți e dor de niște clătite ce îți vor aminti de gustul copilăriei poți încerca rețeta simplă de clătite clasice. Sunt delicioase și super parfumate!

Idei de ornat – rețetă pancakes:

pancakes inimioare

Acestea sunt perfecte de preparat atunci când avem musafiri, este un desert super bun, ușor și rapid de preparat. În același timp îi poți impresiona pe invitați cu designul folosit în ornarea pancakes-urilor. 

Eu obișnuiesc să le ornez separat, pe fiecare în parte. Sau chiar să folosesc o formă din metal pentru a crea pancakes în formă de inimiore, steluțe sau chiar un cerc perfect. Este necesar să ungi cu puțin ulei forma de metal înainte de a o folosi. Altfel clătita rămâne lipită atunci când trebuie să o întorci pe partea cealaltă. Ai mare grijă că forma se încinge destul de tare. Trebuie să folosești o paletă chiar și dacă le întorci cu tot cu formă.

Inimioara din stanga jos este cu ciocolată cu lapte și cocos. Cea din dreapta jos este cu ciocolată cu lapte, puțină ciocolată albă (sau poți pune puțin sirop de arțar), felii de banană, zmeură și afine. Cea de sus, preferata mea, este cu ciocolată albă, afine, zmeură și cocos.

Dacă și tu ai preparat aceste bunătățuri, îmi doresc să văd! Dă-mi tag pe Instagram @racopaz și hai să gătim delicios împreună!

Distribuie pe rețelele sociale

Lasă un răspuns

Despre mine

Dragă cititorule, eu sunt Ruxandra și am creat acest blog din dorința de a găsi un echilibru în viața mea și de a te ajuta și pe tine să realizezi același lucru, prezentându-ți doar informațiile utile pe care le descopăr în călătoria mea.

Enjoy and Take YOUR Time to Find YOUR Balance!

Ruxandra 2
Descoperă
Rețete delicioase

Abonează-te la newsletter pentru a primi conținut relaxant și de calitate.