Ciorbă de ton afumat cu smântână

Această ciorbă de ton afumat cu smântână o consider cea mai bună ciorbă pe care am mâncat-o de când sunt ”mare”, întrucât îmi amintește de gustul copilăriei, gustul de acasă. Este o ciorbă atât de aromată și miroase atât de bine. Smântâna îi oferă ciorbei o textură perfectă, legumele echilibrează gustul ciorbei iar aroma de afumătură a tonului îți trezește toate simțurile.

Ciorbă de ton afumat cu smântână

timp preparare: 10 min  |  timp gătire: 60 min  |  porții: 6

Ingrediente

1 kg cartofi
400 g ton afumat
300 g smântână 20% grăsime
2 cepe mari
2 morcovi
1 ardei capia
jumătate dintr-o țelină medie
3 linguri de oțet de mere
1 lingură boia dulce
1 legătură de pătrunjel
2.6 L apă și 100 ml ulei de măsline

Mod de preparare

  1. Am început prin a spăla bine toate legumele, le-am curățat de coaja (excepție ardeiul capia, pe care l-am curățat de semințe și am îndepărtat pe cât posibil părțile albe din interior) și le-am tăiat în cubulețe mici.
  2. Am pus uleiul de măsline într-o oală încăpătoare, am adăugat ceapa tocată mărunt și am pornit focul la nivel mediu.
  3. Am călit ceapa 5 minute, după care am adăugat morcovii și țelina. Am mai călit încă 5 minute după care am adăugat ardeiul. Am amestecat din când în când timp de încă 5 minute.
  4. Apoi am adăugat cartofii tăiați cubulețe și apa. Am pus un capac și am lasat la fiert timp de 30 minute la foc mare.
  5. Am pus smântâna într-un bol și am adăugat peste ea, treptat, câte puțin, două polonice cu apă din oală și am amestecat usor până la omogenizare. Am ales să fac așa, întrucât am observat că atunci când pun smântâna direct în oală, aceasta se omogenizează foarte greu și incomplet. Prin urmare, după ce am amestecat apa fiartă cu smântâna până la omogenizare, am pus toată compoziția înapoi în oală.
  6. După ce au fiert legumele, am adăugat tonul tăiat cubulețe, o lingură de boia dulce și 3 linguri de oțet. Verificați dacă au fiert cartofii întrucât timpul de fierbere depinde și de soi și de mărimea cubulețelor.
  7. Am amestecat bine și am mai lăsat la foc mic încă 10 minute. Am stins focul, am adăugat pătrunjelul tocat mărunt, am amestecat bine și am acoperit cu un capac. După 15 minute am servit o ciorbă delicioasă…ce m-a uns pe suflet! 🙂

Poftă bună!

Dacă și tu ai preparat această ciorbă de ton afumat cu smântână, îmi doresc să văd! Dă-mi tag pe Instagram @racopaz și hai să gătim delicios împreună.

P.S. O altă rețetă delicioasă este ciorba de pește. Are un gust echilibrat, este super hrănitoare și cel mai important este că nu are gust de pește de baltă.

Distribuie pe rețelele sociale

Lasă un răspuns

Despre mine

Dragă cititorule, eu sunt Ruxandra și am creat acest blog din dorința de a găsi un echilibru în viața mea și de a te ajuta și pe tine să realizezi același lucru, prezentându-ți doar informațiile utile pe care le descopăr în călătoria mea.

Enjoy and Take YOUR Time to Find YOUR Balance!

Ruxandra 2
Descoperă
Rețete delicioase

Abonează-te la newsletter pentru a primi conținut relaxant și de calitate.