Ardei Padron

Cu siguranță această rețetă este cea mai simplă și rapidă de pe acest blog. Ardei semipicanți foarte populari în Spania. Mai jos găsești rețeta clasică pentru ardei padron, un deliciu culinar.

ardei padron

timp preparare: 2 min  |  timp gătire: 5 min  |  porții: 2

Ingrediente

250 g ardei Padron
100 ml ulei de măsline
sare de mare – după gust

Mod de preparare

  1. Am spălat bine ardeii Padron, cu apă fierbinte.
  2. Este necesar ca aceștia să fie uscați, eu i-am tapetat cu hârtie de bucătărie înainte să îi pun în tigaie. Dacă aceștia mai au apă pe ei o să sară foarte mult ulei atunci când îi prepari, de aceea este indicat ca aceștia să fie scursi și ștersi bine de apă.
  3. Într-o tigaie potrivită, am pus ulei de măsline și l-am încins la foc mediu.
  4. Când uleiul este încins (în 3 minute) am adăugat ardeii.
  5. Am amestecat din când în când, ca ardeii să se prăjească pe toate părțile – timp de 5 minute.
  6. Am stins focul și am adăugat sare de mare peste aceștia.

Poftă bună!

P.S. Opțional poți adăuga și un cățel de usturoi local, dat prin presă, înainte cu 2 minute să stingi focul (rețeta clasică este fără usturoi).

Dacă și tu ai preparat acești ardei Padron, îmi doresc să văd! Dă-mi tag pe Instagram @racopaz și hai să gătim sănătos împreună.

***Cel mai mult îmi place să savurez acești ardei padroni alături de o porție delicioasă de cartofi copți cu unt și usturoi. De-li-cios!!!

Distribuie pe rețelele sociale

Lasă un răspuns

Despre mine

Dragă cititorule, eu sunt Ruxandra și am creat acest blog din dorința de a găsi un echilibru în viața mea și de a te ajuta și pe tine să realizezi același lucru, prezentându-ți doar informațiile utile pe care le descopăr în călătoria mea.

Enjoy and Take YOUR Time to Find YOUR Balance!

Ruxandra 2
Descoperă
Rețete delicioase

Abonează-te la newsletter pentru a primi conținut relaxant și de calitate.